Stiri


 

09.05.2019

OPTIFUEL CHALLENGE 2019 CU DESIGN ANIVERSAR

Renault Trucks îi invită pe toți conducătorii auto profesioniști din România să își demonstreze instinctul de ECO-șoferi, în cadrul ediției 2019 a deja tradiționalei sale competiții Optifuel Challenge, ale cărei etape de selecții naționale au început în luna aprilie. Câștigătorul finalei internaționale din acest va pleca acasă la volanul unui Renault Trucks T High 2019.

Inaugurată în 2012 și dedicată stilului de condus economic, competiția Optifuel Challenge arată angajamentul Renault Trucks pentru sprijinul șoferilor în reducerea consumului de combustibil, iar abordarea integrată vehicul/șofer/servicii, vizează reducerea sustenabilă a consumului de la primii kilometri. Anul acesta, etapa națională a competiției capătă un caracter și mai festiv, marcând aniversarea de 20 de ani de activitate Renault Trucks în România prin reprezentare directă.

Și tu poți fi eco-șoferul anului!

La ediția din 2017 a Optifuel Challenge, au participat nu mai puțin de 3.000 de șoferi, reprezentând 2.300 de firme din 29 de țări. Suntem mândri de campionul nostru național de la ediția trecută, Adrian Țintea (Țintar Spedition) care a reușit cea mai bună performanță a echipei României până în prezent, respectiv locul al II-lea în Finala Internaționala Optifuel Challenge 2017. Este o dovadă a faptului că avem șoferi bine instruiți care pot concura cu succes la cel mai înalt nivel.

Cum se realizează înscrierile?

Șoferii se pot înscrie în selecțiile naționale ale concursului prin intermediul reprezentanților de vânzări, la centrele noastre sau electronic pe website (https://www.renault-trucks.ro/2019-optifuel-challenge) sau pe email la: marketing_ro@renault-trucks.com

Selecțiile naționale se țin în perioada aprilie-iunie 2019, la centrele Renault Trucks din următoarele orașe:

-       BACĂU:          01-03 aprilie

-       PITEȘTI:         15-19 aprilie

-       BUCUREȘTI:  06-10 mai

-       ORADEA:       13-17 mai

-       CLUJ:              20-24 mai

-       SIBIU:             03-07 iunie

-       TIMIȘOARA:  10-14 iunie

-       CONSTANȚA 18-21 iunie

FINALA NAȚIONALĂ : 4-5 iulie

Șoferii care vor înregistra cel mai mic consum în cel mai scurt timp vor ajunge în finala națională. Cel care va ocupa primul loc pe podium la nivel național va avea privilegiul de a reprezenta țara noastră la finala internațională care va avea loc pe in 15-17 octombrie 2019.

Performanța va fi evaluată prin Optifleet, sistemul telematic de management al flotei de la Renault Trucks. Sistemul măsoară eficiența stilului de condus în funcție de mai multe criterii, printre care se numără:

-       anticiparea (utilizarea inerției vehiculului și frânarea);

-       utilizarea corectă a vehiculului (timpul petrecut în zona economică);

-       timpul petrecut la ralanti.

Un camion cu simboluri naționale

Participanții la etapele naționale vor concura la volanul unor camioane Renault Trucks T High inscripționate în mod deosebit pentru a marca aniversarea de 20 de ani de Renault Trucks în România. Am ales, pentru aceasta Coloana Infinitului, binecunoscuta sculptură a lui Cosntantin Brâncuși, artist de renume mondial care a realizat o importantă conexiune culturală cu Franța, trăind și creând o bună parte a vieții la Paris. De asemenea, un aspect interesant este forma rombică a secțiunilor Coloanei, foarte asemănătoare siglei Renault Trucks, în formă de diamant.

Un al doilea simbol reprezentat pe camioanele aniversare Renault Trucks este Transfăgărășanul, una dintre cele mai spectaculoase șosele din lume, protagonista uneia dintre cele mai apreciate ediții a emisiunii auto de renume mondial Top Gear și cea mai bună reprezentare a profesiei de transportator de cursă lungă din România.

Nu în ultimul rând, Renault Trucks a ales, pentru inscripționarea camioanelor sale, Lupul Dacic, reprezentarea originilor, istoriei, forței și curajului poporului român.

Marele premiu: un camion Renault Trucks T High 2019

După cum am amintit, marele campion al etapei internaționale a Optifuel Challenge 2019 va câștiga, pentru compania pe care o reprezintă, un camion Renault Trucks T High 2019. De asemenea, șoferul campion mondial va primi un voucher Renault Trucks în valoare de 6.000 de euro. Premium al II-lea pentru șofer este un voucher de 3000 euro si al III-lea 1500 euro.

Finala naționala va aduce de asemenea premii importante primilor clasați.

Versiunile Renault Trucks T și T High 2019 care vor fi folosite in finala internațională, sunt echipate cu motoarele DTI 11 și DTI 13 Euro 6 Step D, care respectă regulamentele ce vor intra în vigoare la data de 1 septembrie 2019. Acestea dispun de un nou sistem de post-tratare, realizat cu ajutorul unor noi materiale cu un grad crescut de durabilitate. A fost adăugat un senzor de calitate pentru AdBlue, în timp ce a fost înlăturat cel de-al șaptelea injector.

Renault Trucks T 2019 este echipat cu un sistem Optivision de nouă generație. Acest regulator predictiv de viteză, care folosește topografia pentru a optimiza schimbarea treptelor de viteză, stochează acum datele direct în vehicul. Acest lucru sporește confortul șoferului, deoarece conexiunea nu se va mai pierde, chiar și în zone în care sistemul GPS nu oferă nicio informație, cum ar fi în cazul tunelurilor. Mai mult decât atât, informațiile despre rută sunt mai exacte, permițându-le șoferilor să își planifice mai bine cursele.

De asemenea, sistemul adaptiv Eco Cruise Control dispune de noi setări, care folosesc mai puțin combustibil.

Combinația dintre aceste îmbunătățiri și echipamente noi permite clienților să obțină o reducere a consumului de combustibil cu 3% comparativ cu generația anterioară.