Stiri
rss


 

07.11.2013

Lansarea noii game R/evolutionare a avut loc si in Romania!

ROBUSTETE, EFICIENTA SI CONFORT

Ca urmare a unei investiţii de 2 miliarde de euro şi a celui mai riguros program de testare din istorie, Renault Trucks şi-a lansat noua gamă de camioane, fiind prima dată când un producător îşi reînnoieşte întreaga gamă simultan. Noile modele Renault Trucks au fost prezentate oficial în România, vineri, 11 octombrie, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Bucureşti, la care au participat aproximativ 700 de persoane, marea majoritate clienţi, parteneri şi jurnalişti.

“Acesta este un moment istoric. Renault Trucks revoluţionează industria şi îşi schimbă toată gama de vehicule, concentrându-se pe trei nevoi de bază ale clienţilor: robusteţea, eficienţa şi confortul. Aceste camioane sunt unelte performante, sunt centre de profit pentru proprietari”, a declarat Olivier de Saint Meleuc, Director de Vânzări Renault Trucks pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

Piaţa locală prezintă un context favorabil pentru înnoirea gamei Renault Trucks. Conform producătorului, anul acesta companiile de transport încep să schimbe flotele achiziţionate în perioada 2007-2008. Gama Renault Trucks include trei categorii majore de autovehicule: pentru Distanţe lungi – T, Construcţii – C şi K şi Distribuţie – D. Toate au fost proiectate urmând viziunea că un camion este un centru de profit pentru afacerea în folosul căreia operează.

Pentru atingerea obiectivelor de consum redus, rentabilitate şi fiabilitate, Renault Trucks a integrat la nivelul întregii game noua transmisie automată Optidriver care are un nou sistem de schimbare a vitezelor in mod economic. În plus, gama D prezintă o serie de elemente îmbunătăţite pentru diminuarea cheltuielilor şi pentru facilitarea întreţinerii, cum ar fi bara de protecţie alcătuită din trei părţi. Costurile de combustibil pot fi reduse şi mai mult pentru toate modelele Renault Trucks cu ajutorul programului Optifuel şi software-ului de analiză Optifuel Infomax, precum şi prin instruirea şoferilor privind condusul eficient. Economiile de combustibil în cazul acesta pot fi de până la 15% pentru întreaga flotă, respectând totodată normele Euro 6.

Suportul Renault Trucks post vânzare pentru clienţi se extinde pe mai multe arii. Compania se angajează să le fie alături pe tot parcursul duratei de funcţionare a vehiculului şi să le ofere soluţii eficiente în ceea ce priveşte finanţarea şi asigurarea.

Gama Renault Trucks “Distanţe lungi” – T

Renault Trucks T a fost conceput pentru a oferi companiilor de transport echilibrul perfect între economia de combustibil şi viaţa la bord. Datorită aerodinamicii crescute a cabinei şi optimizării lanţului cinematic, consumul noului model este diminuat cu până la 5% faţă de modelele anterioare. Renault Trucks T este prevăzut cu motoare Euro 6 DTI 11 şi DTI 13 mai economice.

În ceea ce priveşte confortul, cabina este acum mai spaţioasă. Opţional clienţii pot beneficia de varianta cu o podea complet plată sau de cea în care tunelul motor are o înălţime de doar 20 de cm. Şoferul va beneficia la rândul său de o poziţie de condus mai confortabilă, mulţumită noilor scaune RECARO®, proiectate special pentru Renault Trucks, şi tabloului de bord mai ergonomic, cu cel mai mare ecran central de pe piaţă, de 7 inci.

Dacă este necesar, şoferii pot folosi butonul „24/7” de pe tabloul de bord pentru localizarea geografică imediată a vehiculului şi pentru raportarea datelor tehnice ale acestuia, ceea ce uşurează activitatea celor peste 1.600 de centre de vânzări şi service Renault Trucks din întreaga lume. Modelul T este, de asemenea, configurat pentru a integra Optifleet, soluţia de gestionare a flotei Renault Trucks care sporeşte profitabilitatea operaţională.

Gamele Renault Trucks “Construcţii” şi „Construcţii grele” – C şi K

Pentru noile vehicule de construcţii, Renault Trucks oferă două game distincte – gama C pentru construcţii şi gama K pentru construcţii grele – cu scopul de a satisface nevoile clienţilor cât mai eficient posibil. Gama Renault Trucks C, disponibilă în două variante de lăţime a cabinei, se concentrează în principal pe încărcături mari, consum redus şi confort comparabil cu cel al unui vehicul de distanţe lungi. Gama Renault Trucks K stabileşte noi standarde în termeni de robusteţe şi trecere peste obstacole, oferind cel mai bun unghi de atac de pe piaţă, de 32 de grade.

Cabina este mai spaţioasă, mai confortabilă şi mai ergonomică. Vehiculele demonstrează robusteţe, fiind capabile să suporte cele mai dificile condiţii, oferind protecţie în caz de impact pentru cele mai expuse părţi şi barele de protecţie din oţel, disponibile atât pe gama K, cât şi pe gama C.

Noile motoare Euro 6 livrează un nivel de performanţă şi un consum de combustibil mai mic decât al predecesoarelor. În plus, gama C oferă o sarcină utilă remarcabilă, care poate ajunge până la 22,8 t. Gama K oferă o masă brută a vehiculului (GVW) de până la 50 t şi o masă maximă autorizată (GCW) de până la 120 de tone.

Gama Renault Trucks Distribuţie – D

În sectorul de distribuţie, unde domeniile de activitate sunt foarte diversificate, Renault Trucks oferă mai mult de 100 de modele, dotate cu diferite dispozitive care uşurează munca carosierilor. Imediat ce comanda a fost plasată, aceştia pot accesa toate schiţele vehiculului prin intermediul unui portal web dedicat. Acest lucru le permite să-şi planifice activitatea mai uşor şi să-şi reducă timpul de montaj cu 20%.

Renault Trucks oferă acum trei modele din gama D: Renault Trucks D, un model de la 10 t la 18 t; Renault Trucks D Wide, un model de la 16 t la 26 t şi Renault Trucks D Access, un model cu cabină joasă de la 18 t la 26 t. Această ofertă va fi completată în curând de un vehicul suplimentar, conceput pentru a satisface nevoile clienţilor care au nevoie de soluţii de transport de la 3,5 t la 7,5 t.

Noile motoare DTI 5 şi DTI 8 s-au bazat pe tehnologii testate şi verificate, adaptate aplicaţiilor urbane. Consumul redus al generaţiei anterioare a fost transferat la această nouă gamă, iar cuplul maxim care se atinge de la un nivel redus de turaţii facilitează, de asemenea, scăderea consumului.

Noile vehicule Renault Trucks Euro 6 au fost construite cu scopul de a oferi eficienţa costurilor, fiabilitate şi mândrie şoferilor. Noua organizaţie de vânzări dezvoltată în cadrul grupului Volvo va permite Renault Trucks să-şi extindă acoperirea geografică prin creşterea numărului de centre de vânzări şi service cu 30% şi până la 40% pe anumite pieţe.

rss